Traversând țara pe locul din dreapta. În drum spre mare. Asfaltul roșu, brăzdat de trupurile strivite și de carnea vie a celor care s-au născut purtând suflete. Celor proaspeți li se mai disting chipurile. Din alții rămân doar câteva fire de par care flutură sub curentul bolizilor.
Pentru un om întreg la suflet, șoselele României sunt un coșmar, iar pentru animale cimitire. Cei cu mașini mici și mărunte mai pot frâna, alteori nici nu mai există timp de reacție, iar în fața tonelor mastodonților șoselelor, sufletele se predau cu ochii deschiși.
Așa a fost noaptea trecută. La fel a fost și azi, și tot la fel va fi și diseară. Și mâine. Și în ziua în care mă voi întoarce acasă. Și în fiecare zi în care soarele răsare. Și nu doar aici, ci peste tot în țara asta. Cimitirile cu două benzi își așteaptă tributul și jertfa.
Dacă există un iad al animalelor, acela este pe Pământ. Iar Raiul lor are porțile mereu deschise, și trebuie să fie cel mai frumos loc al Creației.
Mi-am luat masca de pe nas, și mi-am pus-o pe ochi. Ca să nu mai văd.
Pe Emmy am primit-o colet, trimisa de undeva de prin Liteni. Ambalata intr-o cutie de carton, cu o pereche de pantaloni, si niste ziare.
Ni s-a spus ca nu poate merge, atat stiam. Am zis ca poate-i rahitica, infometata sau lovita, insa dupa consultatii si radiografii aveam sa aflam ca are un handicap din nastere, si ca nu va mai merge niciodata. De fapt…n-a mers niciodata.
A crescut bine, si repede. Iar azi am pus-o pentru prima oara intr-un carut de imprumut. Caruciorul unui alt paralizat, caci unul asa mic fix pe masura ei de trei luni, nici nu exista. Nu stim ce-a fost azi in sufletul ei, n-a inteles de ce-i trebuie carut, dar mers din prima.
Iar noi am trait o alta lectie despre viata. Despre dureri nespuse si asumate, resemnare, curaj, speranta si credinta!
Și pentru că s-a deschis sezonul estival, iar anul ăsta facem concediile mai mult prin țară și pe lângă casă, mă gândesc să-mi iau câinele și cortul, și să mă tot duc undeva pe la munte. Să mă odihnesc, să dorm, să recuperez timpul neglijat față de câine, să caut hribi și zenul rătăcit. Și-mi bat capul încotro s-o apuc, și unde să-mi întind cortul, ca să pot să-mi las și câinele liber să zburde fără să fie împușcat!
Centralizatorul fondurilor de vânătoare spune că suprafața totală din România destinată vânătorii este de 22.047.504 hectare. Iar România are o suprafață totală de 23.839.700 hectare. Grosso modo, 93% din din suprafața țărișoarei noastre este teren de vânătoare. Mai puțin capitala și rezervațiile naturale, dar acolo nu mă primește cu cortul. Pe locul doi este chiar Suceava. Asta-i o mare dilema, căci dacă patrupedul familiei iese din zona de siguranță de 7% a teritoriului României, poate fi împușcât fără restricții. Nasol.
Prin anul 2015 Poliția înregistra un nr. de 107.511 arme letale cu destinația vânătoare, pe românește câte o armă letală la fiecare al 180-lea locuitor al țării. Iar Legea îi cam apară pe vânători. La Sasca Mică au împușcat câinii amicului meu, Dănuț Lucaciu, chiar lângă case. La Arbore au făcut prăpăd, de ne-au contactat copiii să ne povestească cum că drumul către Clit era împânzit de cadavrele cățeilor împușcăți. La Cacica în pădure iar au împușcat, însă biata cățelușă trăiește. Prin Zvorâștea un băiețandru încă împușcă pisici printre case, dar e liniștit, încă nu l-a căutat nimeni. În Iaslovat au împușcat un cațelandru alb exact în față unei case. Adevărul este că le place să împuște câinii, și o fac cu pasiune.
În mintea mea există vreo cinci categorii de vânători. Bogătanii, vânătorașii în verde, politicienii vânători, braconierii, și strămoșii noștri. Aceștia din urmă, adică cei autentici, vânau ca să supraviețuiască, să mănânce și să-și acopere trupurile cu blănuri. Erau inteligenți, și-și foloseau toate simțurile cu care i-au înzestrat mamele lor când i-au născut (ca să nu confunde căprioara cu colegul).
Bogătanul vânător plătește scump ca să ucidă și să-și satisfacă setea lăuntrică de sânge. Zboară cu avionul, mai bagă și sute de kilometri cu jeep-urile, și ajunge în Carpați. Unde-l așteaptă ursul gata hrănit și pregătit din timp. El, bogatanul, urcă în ascunziș, iar dacă este prea bătrân și ramolit ca s-o mai poată face, îl urcă slugile cu tot cu fotoliu. Ursul vine la hrănitoare și de data asta, la fel ca Guleratu din Predeal. Îl caută cu luneta, ba mai și plimbă punctul pe spatele animalului, pe burtă, pe umeri și prelungește momentul, căci asta îl excită. Uneori li se mai intersectează și privirile. Stăpânul pădurilor față în față cu un laș. Își execută jucăria, dar are grijă să nu-i strivească mândrețe de cap, căci a plătit scump pentru trofeu. Iar slugile tranșează hoitul. Apoi zboară înapoi către casă, vede din avion pădurile României, își trece mâna prin mustață, și știe deja că se va întoarce negreșit în țara noastră dragă. Bogătanii ăștia mai au obiceiul să se întâlnească între ei, să mai discute neoficial, și se duc la golf în Anglia, sau la safari prin Africa, dar la ucis și vânătoare vin în România.
Vânătorașii în verde au jeep-uri, haine de camuflaj, se organizează în găști sau grade de rudenie cumătru – cumnat – fin – nepot, investesc mult în logistică și tehnologie modernă (detecție termică, infraroșu), plătesc uneori și sluge hăitași care să le mâne vânatul în bătaia pustii, ba chiar au și Autorizație de Vânătoare.
Braconierii săracii sunt mulți, mici și înfometați. Precum plebea. Dacă vor să pună o pastramă de vânat pe masă, sau să vândă un trofeu la negru, se duc direct în pădure. N-au scrupule, însă au complexe. N-au permis de armă letală, însă stau cu arma în pod, precum baitanii prinși săptămâna trecută prin Sucevița.
Subiectul braconaj – vânătoare este lung, alunecos, mai cu seama din pricina baronilor și oamenilor importanți din peisaje și instituții. Și intrăm astfel în ultima categorie, cea a politicienilor vânători. Până în 1989 am avut un mare dictator, și un mare vânător. Ceaușescu avea ambiția să fie primul vânător al țării, iar cei din jur chiar îl făceau să creadă că este. Acum avem mai mulți și mai mici, care și-au descoperit o nouă pasiune. Ei nu cunosc termenul de ‘animal sălbatic’, ci doar pe cel de ‘vânat’, iar acest penibil lingvistic reflectă tocmai disprețul pe care-l manifestă vizavi de tot ceea ce înseamnă viață. Însă am jurat că nu fac politică.
În România se vânează mult. Enorm. Prima Lege a Vânătorii elaborată după Revoluție a fost cea din 1996. De-atunci a fost modificată de vreo 15 ori, ultima fiind Legea 145/2015 – care a dus și la protestele săracilor ciobani din fața Parlamentului, indignați de limitarea numărului de câini de stână, împușcarea lor și scurtarea perioadei de pășunat. Însă absurd este și faptul că Legea îi apară pe vânători. Nicăieri în legislația europeană nu există termenul de ‘câine sau pisica hoinara’, iar în România nu doar că există, ci pot fi și împușcăți fără restricții odată găsiți undeva pe acea suprafață de 93% din suprafață României, cât ține domeniul de vânătoare.
Orice pistolar autorizat s-ar simți îndreptățit să tragă în toți câinii și pisicile din România dacă nu sunt legați în lesă, sau dacă n-au la gât jujeu, semn distinctiv al ciobanestilor de stână. Ornitologii români acuză câinii de faptul că distrug biodiversitatea, însă fără cifre sau date statistice – iar lipsa dovezilor clare înseamnă comportament irațional. Dar oare nu-i omul cel mai mare dușman al biodiversității? Greenpeace România spune că anual dispare o cantitate de lemn de patru ori cât volumul Casei Poporului. Un om întreg la minte și la suflet iubește natura și spectacolul sau, iar firescul vieții este ca pădurile și dealurile să fie casă animalelor sălbatice.
În secolul 21 suntem contemporanii unui genocid asupra biodiversității, iar în urma lui rămân doar statisticile vânătorești și pădurile rase de pe fața pământului. Trăim într-o Românie a domeniilor, cotelor și permiselor de vânătoare. Să mai vorbim despre moralitate și empatie? Cam cât de patologică trebuie să fie o societate încât să-și permită uciderea animalelor din plăcere?
Așadar unde să plec cu cortul, și să-mi las și câinele să alerge fără teama de a fi împușcat? Vara asta nu prea am unde!
Calul din Vicovul de Sus este bine. L-am luat, l-am adus la Suceava, si se afla intr-un colt de rai! Ingrijit, operat, cusut, mananca, bea apa, iar oficial este calul cu numarul trei din ultimele doua zile.
Cat despre povestea din Vicovul de Sus. Un om a postat pe Facebook, si a sunat la politie. Cand am ajuns acolo, aparusera deja si ‘proprietarii’ veniti dupa cai, caci erau doi cai. Omul care sunase la politie nu mai era, iar politia spune ca n-a primit nici o sesizare din partea lui, asta poate fi lamurit si verificat. Rromii trageau de calul rupt la piept sa-l ia si sa-l duca la abator, acolo era destinatia si rostul de ceva bani, caci dupa spusele lor – nu mai era bun de nimic, nici sa traga, dar nici de veterinar n-aveau bani. In peisaj aparuse si un alt personaj din sat care sustinea ca acest cal i-a farmat masina, si de-acolo se trage si rana. Dupa varianta lor, caii au scapat asnoapte sau dimineata, au alergat pe drum si s-au izbit intr-o masina parcata careia i-au spart luneta, tripla, parca si bara. Rromul sef i-a pus omului in mana 10 milioane pentru daune, apoi s-au pus pe capul calul ranit sa-l bage cu forta intr-o duba.
N-a fost chip sa-i oprim, am sunat la 112, pana a venit politia, au disparut cu tot cu duba, si cu tot cu cai. Apucasem sa-i filmam, au fost identificati, ne-am dus la ei acasa cu Politia, calul era ascuns in grajd. Am sunat medicul veterinar de la circa din Vicovul de Sus sa vina la fata locului si sa acorde un minim de ingrijiri medicale unui cal ce sangera de ore intregi, si culmea, fusese sunat si de un inspector de la ANSVSA Suceava sa vina acolo. Raspunsul dnului veterinar Carcea: ‘Pai cine sunteti voi sa ma chemati acolo si sa dati ordine?’ Cine suntem?? Oameni normali, ca oricare altii, care v-am cerut sprijin sa ajutati un cal taiat la gat, si v-ati batut joc de noi!! Astia suntem!!!
Ploua cu galeata, eram in capatul lumii, peste padurea din spatele grajdului se intindea deja Ucraina….calul sangera intr-una, un medic de circa ce si-a batut joc de noi si de meseria lui, si rromii care urlau: ori dati bani pe cal sa-l luati, ori iesiti din curte si-l ducem la abator! Politia ridica din umeri, caci fara un reprezentant DSV nu puteam lua calul legal.
Parca eram intr-un episod din Las Fierbinti. Mai lipsea primarul, atat. Imaginea calului taiat care se putea prabusi oricand, sictirul veterinarului si distanta la care eram, si fara nici un fel de ajutor, ne-a facut sa batem palma cu tiganii. Le-am dat 10 milioane pe cal numai ca sa fugim spre Suceava si sa gasim un doctor.
Calutul a rezistat pe drum, si-a ajuns intr-o gura de rai. Alexandru Covaşă, Catalin Siminiuc si dnul dr. Cretu ne-asteptau. Spalat, tratat, operat, cusut, cazat la 5 stele, mancare, apa si liniste. Nici nu s-a trezit bine din anestezie, ca nu stia saracul de ce sa se apuce, atat de flamand si de insetat era. A ajuns la o herghelie…si e cel mai slab, si mai urat dintre toti caii de-acolo. Dar e calutul nostru de suflet, si-o sa fie iubit ca un pursange.
Nu stim adevarul despre ce s-a intamplat cu el la Vicov, si n-o sa-l aflam niciodata. Ca s-a izbit singur intr-o masina (oare sa fie un cal atat de prost?!), ca a fost taiat, noi stim doar varianta celor ce-l pregateau de abator, dupa ce l-au lasat sa sangereze si sa agonizeze ore intregi pe marginea drumului. O alta poveste inmormantata in tacere, dar un alt suflet salvat. Si caii de ieri sunt bine. Povestea celui din Balaceana de noaptea trecuta…nici n-am avut timp s-o scriem. Timp nu mai exista!
Multumim inca o data, Alexandru Covasa si Siminiuc Catalin!
In Bucovina, intr-o bucata de codru dintre Cacica si Partestii de Jos, si intr-o poveste despre infractiuni, ilegalitati, uz de arma, braconieri, padurari, paznici de vanatoare, ciobani, medici veterinari, politie si alte institutii ale statului. Iar in final, despre un biet maidanez atacat de alti caini cu proprietari, apoi impuscat!
Un om isi cauta dreptatea de ani intregi, insa este singur, in varsta si cam departe, intr-un catun de munte. Pe 9 iunie vine iar la Suceava sa se planga unei institutii publice (va urma), si o face nici el nu mai stie pentru a cata oara. Institutia il asculta, si trimite in teren doi inspectori sa-i analizeze doleantele. S.C. – numit in continuare martorul nostru, deplange de ani intregi taierile ilegale de padure si pasunatul oilor pe domaniul forestier, si pe fondul de vanatoare. Printre problemele ce-l apasa, le povesteste si despre un biet maidanez care zace in padure rupt de ciobanestii de la stana, caini cu proprietar. Inspectorii il asculta, pleaca la stana sa-si faca treaba, iar omul linistit acasa convins fiind ca oamenii vor chema si un veterinar (desi nu era de competenta lor, ci tinea doar de latura lor umana).
A doua zi, martorul gaseste cainele tot acolo. Suna la 112 sa ceara sprijin, i se face legatura cu politia, intr-un final cu veterinarul de circa din Partestii de Jos, T.G. Veterinarul mustra omul pentru ca facuse asemenea deranjuri si sunase tocmai la politie pentru un caine, iar povestea se incheie. Nebun de cap, omul suna la ziar, la Monitorul de Suceava. Presa ne contacteaza, iar aici intram si noi in poveste!
Am gasit cainele in padure agonizand pe malul unui parau. O fetita neagra, cuminte, rupta, plina de rani, nu se mai putea tine pe picioare. Am sunat la 112, politia, jandarmeria, ni se spune ca veterinarul fusese anuntat inca de la primul apelul al martorului. Le explicam in zadar ca bietul caine este tot acolo, aproape ca nu ne credeau, si ne-au pus sa asteptam. Apare si veterinarul. Ne asteptam la un om in varsta, cum sunt majoritatea celor care muncesc in circumscriptiile veterinare de stat. Era insa un baiat tanar, care a si picat la mijloc nevinovat, si pe care l-am luat la rost degeaba. Insa de la care aveam sa aflam – ATENTIE !! ca medicul de circumscriptie il trimisese dimineata, dupa apelul omului la 112, sa SCAPE de caine!! Veterinarul nostru, A.M., venise la catel la prima ora, insa nu ca sa-l mazileasca conform ordinului de sus, ci sa-i acorde primul ajutor si sa-i oblojeasca ranile, insa a mers inchis, sa nu afle celalalt medic. Omul asta a terminat Facultatea de Medicina Veterinara in Cluj in urma cu doi ani, s-a intors acasa, iar de-atunci lupta cu morile de vant, si incearca sa schimbe mentalitati intr-un catun de munte. N-are cabinet, nici posibilitati materiale sa-si faca unul, asa ca-l ajuta pe veterinarul sef de circa. Si umbla prin sat sa ajute oamenii, sa-i convinga sa-si vaccineze cainii macar Antirabic, le trateaza caii si vitele, si circula cu cabinetul ambulant in portbagaj.
Ireal este faptul ca in dimineata aceleiasi zile, ciobanul de la stana il contacteaza pe veterinarul tanar, si-l cheama urgent sa faca ‘ordine’ cu ciobanestii, adica sa-i vaccineze, sa le puna cip, sa le faca carnete de sanatate, adica sa-i bage in legalitate. Intrebam: oare de unde stia ciobanul ca vor fi deranjuri in acea zi, si ca va veni politia? De unde stia ciobanul ca martorul nostru sunase la 112 ? Medicul fusese la stana, insa n-a fost lasat sa-si faca treaba pana la capat, adica a fost pus sa cipeze si sa vaccineze doar o parte dintre caini.
Intr-un final ajunge echipajul, urmand sa urcam impreuna la stana. Insa martorul si veterinarul refuza sa mearga cu agentul, pe motiv de conflict de interese, agentul fiind cunostinta cu ciobanul, iar in multe dintre plangerile anterioare ale martorului – prezent fusese tot acest agent, care se pare ca fusese cam subiectiv in anchete. Ni se trimite alt echipaj din Humor, se fac hartii, poze, se ridica cainele, iar in final – refuza sa ne insoteasca la stana motivand ca nu este de competenta lor. Abia aici am inceput sa ne pierdem rabdarea, pai de competenta cui sa fie cand omul le spune ca ciobanestii de la stana au rupt cainele? Sub presiunea faptului ca vroiam sa chemam alt echipaj, ne-au insotit la stana, insa tardiv, evident ca ciobanul nu mai era acolo.
Ajungem noaptea cu cainele la veterinar in Suceava. Perfuzat, stabilizat, internat, iar dupa radiografii avem parte de alt șoc – cainele fusese si impuscat, ciuruit, plin de alice, oasele sparte, picioare facute praf. De pe 10 iunie, si pana vineri cand a fost externata, catelusa a luptat sa traiasca, iar doctorul a tras de ea s-o tina in viata, si sa-i reconstruiasca picioarele. Un picior i-a fost amputat, altul are placute si suruburi. A avut zile, caci era de-ajuns o singura alica sa-i atinga un organ vital, insa toate au nimerit in picioare. Nu ne imaginam scenariul cum o fi fost impuscata de-a scapat cu viata, poate statea ghemuita fiind deja ranita de ciobanesti, iar nemernicul n-a continuat sa traga crezand ca e moarta?
Nu avem nici o certitudine ca uzul de arma are vreo legatura cu ciobanul proprietar al ciobanestilor, asta este treaba Politiei sa afle! Ieri am fost in Capu Campului sa vorbim cu paznicul de vanatoare, S.S – care ne-a confirmat ceea ce deja stiam: de cand a inceput pandemia NU a existat nici o partida de vanatoare autorizata, si nici o Autorizatie de Vanatoare emisa! Cat despre uzul de arma de vanatoare, un vanator NU are voie nici sa iasa din casa cu arma decat daca are o Autorizatie, daca se antreneaza in poligon, sau daca o foloseste in caz de legitima aparare – Art. 37, Legea 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor.
La fel de bine stim ca vanatorii au dezlegare sa combata cainii si pisicile hoinare aflate pe domeniul de vanatoare, insa NU oricum, si NU oricand, asa cum vor muschii lor. In Legea 407/2006 a vanatorii si protectiei fondului cinegetic, si 149/2015 care o modifica si o completeaza pe prima, la Art. 18, alin. (4) – scrie negru pe alb ca aceste actiuni se fac doar de personalul de specialitate al gestionarului fondului cinegetic (in speța, paznicul de vanatoare) sau de vanatori DOAR cu ocazia vanatorilor autorizate. Ce-au facut ei cu acest caine? O infractiune! Braconaj, vanatoare fara autorizatie, prevazuta la Art. 42 din aceeasi Lege, si care se pedepseste cu inchisoarea! Niste oameni buni care v-au modificat legislatia, au adaugat in 2015 un cuvant cheie in Legea Vanatorii: CAPTURARE! Asadar aveti si optiunea de a captura cainii si pisicile gasite in padure, nu doar sa le impuscati! Cati dintre ei stiu asta?!
Iar pentru autoritatile care vor gestiona aceast caz, dar si pentru vanatori, sa clarificam niste termeni – cainele si pisica sunt definite drept ‘animale de companie’ sau dupa caz, ‘animale fara stapan’ – in Legea 60/2004 privind ratificarea Conventiei europene pentru protectia animalelor de companie, semnata la Strasbourg la 23 iunie 2003, si in Ordinul nr. 523/2008. Vine si Legea 205/2004 privind Protectia Animalelor, care spune ca practicarea tirului asupra ‘animalelor domestice’ sau omorarea cu intentie constituie cruzime si se pedepseste PENAL. Exceptie facand animalele destinate sacrificarii, iar cainele si pisica nu intra in aceasta categorie. Ori termenul acesta de ‘cainele hoinar’ este de fapt considerat animal domestic, nefiind cuprins in nici o anexa a legii vanatorii 407/2006. Intrebam si noi – care este etimologia si arborele genealogic al termenului ‘hoinar’ – din momentul in care cineva – candva – l-a introdus intr-o lege?! Este poate o noua specie de caine? Sfidam stiinta si inventam o noua specie? Devine complicat, asa-i?
Daca exista printre urmaritorii paginii vanatori care vor trimite poze cu doi iepuri si o caprioara sfasiata de un caine, tinem sa le raspundem acum (ca sa-i scutim de-un efort suplimentar) ca da, adevarat, exista si exceptii, insa in baza acestor cazuri izolate au loc abuzuri, ilegalitati si infractiuni!
Acelasi cioban a chemat paznicul de vanatoare sa scape de caini, adica sa-i impuste. Paznicul pare a fi Om, caci daca avea sa-i impuste, i-ar fi impuscat de fiecare data cand oile pasunau ilegal pe domeniul forestier, iar cainii insoteau turmele fara jujeu, astea fiind alte ilegalitati. Insa bietii cainii n-au nici o vina!
Avem nevoie de sprijinul autoritatilor! Cine intra in padure cu arma de vanatoare fara autorizatie? Un braconier! N-am depus nici o plangere, nici n-o vom face, ci speram intr-o autosesizare a autoritatilor. Punem la dispozitie toate materialele adunate, toata munca, poze, filmari, iar de la medicul veterinar se poate cere raport medical, radiografii, munitia extrasa. Si impresii. Cat despre celelalte ilegalitati reclamate de martorul nostru diferitelor institutii ale statului – va urma.
In concluzie. Ne batem joc unii de altii, iar impreuna de țara asta! Au impuscat aceasta catelusa, insa nici macar n-au omorat-o, ci au lasat-o sa se chinuie si sa agonizeze, fapt care – dupa parerea noastra, este mai grav decat omorul! Iar cineva trebuie sa plateasca pentru durerea ei! Am botezat-o Alice, dar nu de la Tara Minunilor… ci de la alicele ce i-au distrus picioarele!
‼️ Rugam sa ne sprijiniti, si sa fiti alaturi de noi! RUGAM trimiteti sesizari, cu copy- paste al textului, imbunatatit cum credeti voi de cuviinta, in baza Legii 204/2005, online catre Politia Suceava: https://il.politiaromana.ro/ro/petitii-online
Chipuri ce poarta suflete, si care vin pe lume doar pentru a cunoaste durerea, singuratatea, teama, frigul și foamea. Ne luptam cu morile de vant si nu se va sfarsi niciodata. Am obosit. Ne-am pierdut si optimismul, si speranta, si încrederea. Este un razboi pe care-l ducem în fiecare zi. Si pe care tot în fiecare zi il pierdem.
Mesajele despre pui curg zilnic. Primim poze cu pitici uscati de foame si umflati de viermi, iar mintile noastre stau in loc, caci nu mai avem unde sa-i bagam. Iar faptul ca vedem aceste imagini, ca undeva este nevoie de noi si de ajutor, si ca suntem neputinciosi, inseamna o presiune psihica enorma, si un consum sufletesc pe care-l inteleg doar cei carora le pasa.
Aseara au venit de pe un câmp cinci pui. Unul cu prolaps anal, cu intestinul gros iesit inafara si necrozat, operat, externat, si trimis in foster la Vicov. Tocmai la Vicov, caci in Suceava nu ne mai ajuta nimeni cu fostere. Ceilalti patru, uscati de foame si plini de capuse, cazati in curtea unui om batran din Ipotesti, unde trebuie sa mergem de doua ori pe zi sa-i hranim, si sa-i verificam. Cand avem noi timp, daca adapostul cu 300 de caini se trezeste dimineata si ne-asteapta?!
Luni salvasem un pui calcat de masina din fata de la Dom Polski, ambele membre posterioare rupte. Ieri a fost operat, azi externat, iar acum umblam cu el in masina pentru ca nu avem unde sa-l ducem. Daca-l bagam in adapost, il omoram de parvoviroza. A scapat cu viata dintr-un accident, la nici doua luni a rezistat unei anestezii si unei interventii chirurgicale, si-l omoram de parvo? Ceilalti pui ne sunt cazati in curtea unei doamne din Burdujeni. Am dus cate unul, doi, pana am ajuns la vreo 30. I-am improvizat un tarc, o mai ajutam cum si cu ce putem, insa mai mult de-atat nu mai poate nici femeia. A ajuns si acolo parvoviroza, caci a fost doar o chestiune de timp. Si incepem sa-i pierdem…..
In cateva clinici din oras avem internati zeci de pui muribunzi. Daca n-au parvoviroza, au bebesioza. Pui a caror vieti depind de firele perfuziilor, mult prea mici si slabi pentru a lupta cu boala, care se sting sub ochii nostri, si care ne fac la psihic 12/24. Pui care trebuie plimbati, dusi si adusi de la perfuzii, cazati, si de la capat. Cand avem timp?
Noi nu mai avem solutii pentru pui. Iar daca vom avea un surplus de cateva sute de lei, dupa ce vom fi platit toate datoriile pe la cabinete, vom mai organiza o campanie de sterilizari, este tot ceea ce putem face. Am mai facut campanii si anii trecuti, a fost bine si frumos, oamenii multumiti, noi impliniti, cainii sterilizati. Insa o campanie inseamna doar o picatura de apa intr-un ocean.
Pana nu vom avea sprijinul si implicarea autoritatilor, pana nu vor constientiza faptul ca NU ecarisajul, hinghereala si inghesuirea cainilor in adaposturi este solutia, ci STERILIZAREA IN MASA, pana nu vor exista campanii masive si obligatorii in toate satele din jurul Sucevei, si din poarta in poarta, luptam degeaba. Cu morile de vant, cu o plaga incurabila, cu mentalitati primitive, cu abandonul si cu noi insine. Si culmea, ironia sortii face ca in tot acest timp o Lege sa fie incalcata. Cea privind protectia animalelor, in care niste oameni destepti au scris inca din anul 2004 despre obligativitatea sterilizarii, despre abandon si sanctiuni.
Iar in tot acest timp, sute de pui vin pe lume in fiecare zi. Oare vin din greseala? Sau vin intr-o lumea gresita?
Cine vrea cu adevarat sa adopte un caine, nimereste si adresa adapostului, si pe noi! Alina Gafencu s-a indragostit de Hamlet in urma cu doua luni, cand eram captivi din cauza covidului. De-atunci am tot pastrat legatura, si-am sperat sa nu se razgandeasca, si sa-i dea uriasului o sansa!
Azi a fost ziua cea mare, iar bietul Hamlet a plecat acasa. Un caine mare, bun si bland salvat anul trecut de prin Scheia. Avea o singura ureche, cealalta fusese mancata de o infectie veche de ani de zile. Cainii mari se adopta greu. Cei cu un handicap si mai greu, sau deloc. Insa mai exista si Oameni care ne surprind cu bunatatea si intelepciunea lor!
Cautam cuvinte potrivite sa va multumim! Si sa va aratam recunostinta noastra pentru decizia pe care ati luat-o, sa adoptati si sa salvati un suflet orfan de adapost…si sa nu dati bani pe un caine de rasa!
Iar pe voi, pe toti, va indemnam la alte fapte bune! Si va invitam sa adoptati!
Bine ati venit in Satul Pocoleni! Suntem intampinati cu caldura si ospitalitate de tabla europeana frumos colorata si de mandrul tricolor. Si de stelutele uniunii care tin sa ne-aminteasca faptul ca am evoluat. Oare?
La poalele edificiului a zacut mai bine de doua saptamani o batrana ciobanesca. Aici si-a gasit si ea culcus, caci tabla pictata a primariei i-a oferit un gram de umbra. Macar atat. In apropiere mandrul sat, vilele, civilizatia si oamenii. Iar in cealalta directie camp cat vezi cu ochii, si o stana. Am primit un telefon, ne-am dus dupa caine.
O catea ciobanesc german care-a fost mandra si semeata la viata ei. Dar din care a ramas o umbra, si doi ochi aproape stinsi de-atata tristete. Abia merge cu picioarele din spate, abia mai poate manca cu cei cativa dinti, tumori mamare, iar pe spate aproape cheala. Caine cu CIP si proprietar. Contactat telefonic, si recomandandu-ma drept o sateanca din Pocoleni, omul spune ca ciobaneasca a fugit de-acasa acum o luna, si doar n-o sa iasa din casa pe starea de urgenta dupa un caine. Si-l va cauta el mai incolo. Nu stiu ce inseamna ‘mai incolo’, credeam ca mai pe seara, sau a doua zi. Insa de la convorbirea noastra a trecut o saptamana. Timp in care omul n-a sunat niciodata inapoi sa intrebe pe care coclauri este cateaua. Nimic. Liniste.
Batrana a ajuns la noi, si-aici va ramane. Mai grea decat bolile care-o apasa ii este tristetea din priviri. Iar noi nu stim a-i explica ca nu si-a meritat niciodata omul alaturi de care a imbatranit. Aveam sa aflam ulterior ca o doamna buna din Falticeni care trecea zilnic pe-acolo in drum spre munca, a hranit-o, a oblojit-o, ba chiar a adus acolo si un veterinar din sat s-o verifice de CIP. Iar proprietarul mai fusese o data contactat, i s-a spus ca al sau caine zace parasit pe camp, insa reactiile lui au fost zero barat. Tot ulterior am aflat de la ciobani ca ciobaneasca ar fi fost abandonata acolo dintr-o masina.
De ce va mai luati caini, daca in momentele in care au cea mai mare nevoie de voi ii dati la casat? Dati bani pe femele de rasa, le impuiati si castigati, si cand nu le mai tine fizicul le aruncati ca pe niste zdrente! Daca vede omul postarea, il informam oficial pe-aceasta cale ca de fapt noi l-am sunat. Si-l mai informam ca pentru abandon si rele tratamente exista o lege de care el n-a auzit. Dar tot degeaba. Ca stelutele uniunii de pe tabla primariei.
Nu ne cereti sa-i scriem identitatea, dreptatea se face de organele competente, si nu pe Facebook. Iar scopul asociatiei noastre nu este can can-ul. Ci lupta cu oamenii ca el, si cu suferinta animalelor.
Capul
plecat, sabia nu-l taie. Asta știe omul simplu de la țară, să tacă
resemnat și să-și plângă durerea până i-o șterge timpul. Și totuși omul
nostru a sunat la Poliție să-și caute dreptatea. Căci un consătean i-a
ucis câinele strivindu-l cu cupa excavatorului.
Mihoveni. Pe
fondul unui conflict insignifiant, un șmecher rural cu relații bine
infiripate, s-a gândit în sinea lui îngustă să se răzbune pe câinele
nevinovat al omului. Așa că s-a urcat la volanul excavatorului, s-a
deplasat la stâna acestuia, și-a început circul. I-a împrăștiat în mod
deliberat gunoi pe pășune ca să nu mai pască oile, și ca și cum această
mârlanie n-ar fi fost deajuns, i-a omorât și ciobănescul lovindu-l cu
cupa excavatorului.
Ce-am povestit s-a întâmplat ieri, de 1 mai.
Omul l-a prins în fapt pe cocălar împrăștiind gunoiul, a sunat la 112,
apoi sub ochii săi și-ai copilului, i-au omorât și câinele. A sunat iar
la Poliție, a povestit și despre câine, și-a fost ‘învățat’ să facă poze
și să cheme un veterinar. Cam la atât s-a rezumat ancheta Poliției din
Mihoveni vizavi de moartea violentaă a câinelui. Omul a tras speranța să
i se facă mai multă dreptate, însă când s-a văzut rămas singur în toată
această istorie, n-a întors și celălalt obraz. Ba s-a gândit azi să
vorbească și cu un avocat, și culmea, cu avocatul asociației noastre.
Și-așa a ajuns povestea la noi.
Călin era un ciobănesc tânăr.
Avea abia un an. Era prea cuminte, de aceea era liber la stână. După o
zi de când fusese sesizată Poliția din sat, l-am găsit azi tot acolo.
Lat, în fața stânei, și plin de muște. Moartea violentă a unui animal
înseamnă sesizare la 112, criminalist, medic veterinar de
circumscripție, sigilare și transport către ANSVSA pentru necropsie. Pe
care le-am și făcut azi, până la capăt. Moartea violentă a unui animal,
sau omorârea cu intenție și fără drept, constituie o infracțiune
prevăzută în Legea privind Protecția Animalelor 205/2004. Și se mai și
pedepsește, tot în temeiul aceleiași legi, cu închisoare de la trei luni
la un an. Sau cu amendă, dar asta numai la români. Căci dacă treci
granița spre vest, și faci același lucru, se cam schimbă foaia.
Cam asta-i procedura. Simplă. Iar dacă Poliția din Mihoveni n-a știut,
noi am avut răbdare de le-am explicat punctual cum se face. Și-am creat
un precedent din care lumea să tragă concluzii și să învețe! Să nu tacă,
să nu plece nici capul, nici ochii! Nimic! Ci să reclame, căci există
Lege!
Călin a ajuns sigilat într-un sac la ANSVSA. A fost
dus de un medic veterinar din Șcheia, împreună cu noi și cu avocatul
asociației. Săptămâna viitoare vom avea un buletin de necropsie, care va
fi folosit și în instanță. La fel cum ne-au fost alături și și-au făcut
treaba în toate celelalte cazuri pe care le-am avut, contăm și acum pe
sprijnul ANSVSA-ului. Din câte am înțeles, se pare Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava s-a sesizat din oficiu. Azi.
Mulțumim acestui om care a avut curaj să se ridice și să vorbească.
Mulțumim avocatului nostru, azi și al acestui om, Bogdan Voronca. Și
dacă stăm bine să ne-amintim, în urmă cu patru ani când se năștea ONG-ul
nostru, când nu ne cunoștea și nu ne băga nimeni în seamă, și când
umblam să ne facem actele de înființare, Bogdan a fost singurul avocat
care ne-a sprijinit pro bono. În rest, scoruri și tarife de metropolă.
Și mai mulțumim oamenilor de azi, celor care au ajutat. Dar și celor
care n-au ajutat.
Cât despre jmecherul și barosanul ăsta
contemporan de Mihoveni, un fel de protejat cu influențe sus puse, și
știe el ce zicem, să învețe și el azi ceva. Că dreptatea se face de
autorități și în instanța. Nu pe câmp. Și nu de capul lui.