Neglijența condamnă la suferință! De-a lungul acestei săptămâni am primit mesaje din partea coastră în legătură cu un labrador negru care umbla haihui prin zona Centru. Din nefericire, timpul scurt și nenumăratele urgențe nu ne-au permis să mergem să-l verificăm, însă un om bun a făcut o vizită cu el la veterinar pentru a verifica dacă este cipat și a postat nenumărate anunțuri pe grupurile cu animale din Suceava vorbind despre el. O perioadă nu s-a mai auzit nimic despre labradorul negru, însă vineri, 17.07., Poliția Locală ne-a contactat și ne-a solicitat să ne deplasăm pe Zamca să preluăm un câine pe care oamenii l-au sesizat ca fiind bătut zilnic de un vecin, legat cu un cablu pe casa scării și lăsat fără mâncare sau apă zile întregi.

Ne-am prezentat în cel mai scurt timp la fața locului, însă cu câteva minute înainte de a ajunge noi însoțite de echipajul de poliție, domnul ce deținea animalul l-a scos repede afară. Am discutat cu vecinii și ne-au confirmat încă o dată că cel care deține câinele nu este de fapt stăpânul lui, ci l-a adus în scară în urmă cu o săptămână și de atunci îl maltratează zilnic, nu-i oferă condițiile minime elementare, iar ei sunt nevoiți să-l hrănească pe ascuns. Am plecat vineri dezamăgite, dar promițându-ne că nu vom renunța până ce nu vom scăpa câinele din ghearele bărbatului dezumanizat.

Astăzi, un alt domn a cărui părinți locuiesc în blocul cu pricina, ne-a rugat să venim să preluăm câinele, fiindcă individul nu este prin preajmă. În 8 minute am ajuns acolo, am găsit câinele în condiții mizerabile, extrem de fricos și anxios. Am apelat de grabă poliția, care inițial ne-a spus că nu pot interveni dacă câinele nu este bătut, iar apoi au sunat înapoi, trimițând o patrulă către noi. Cu câteva minute înainte ca mașina poliției să înainteze pe stradă, individul așa-zis “deținătorul animalului” l-a luat în lesă, l-a scos afară, i-a aplicat o corecție atât în fața noastră cât și a vecinilor și a amenințat că atunci când se va întoarce “va tăia gâtul tuturor”.

O dată ajunsă și patrula de poliție la fața locului, o vecină în vârstă de 14 ani, auzind scandalul a coborât în lacrimi spunând că individul a abuzat-o și a molestat-o, atât pe ea cât și pe alte fete minore. Poliția a consemnat spusele fetei, iar noi am plecat în urmărire.

Timp de 3 ore, prieteni ai asociației noastre cărora le mulțumim și le vom fi recunoscători mereu, au făcut nenumărate ture de oraș în căutarea lui, iar într-un final, când l-au găsit și au constat că acesta se îndrepta înspre casă, ne-au anunțat să ne întoarcem cu poliția.

În maxim 5 minute am ajuns în fața blocului, am asteptat poliția, am intrat în bloc și am luat câinele (acțiune vizibilă în live-ul postat astăzi). Individul nu a fost prezent, lucru ce ne-a permis să ne mișcăm în timp util și să nu cauzăm prea multă zarvă.

Dacă până aici vi se pare o poveste încurcată, vă anunțăm că de aici de complică și mai mult. După ce câinele a ajuns în custodia noastră, am primit un mesaj de la o domnișoară ce afirma că, câinele îi aparține tatălui ei, că iese din curte când vrea, vine când vrea și că și-o dorește înapoi. O anunțăm respectuos pe această cale că un câine iubit n-ar trebui niciodată lăsat de izbeliște timp de O SĂPTĂMÂNĂ, fără a încerca măcar să fie căutat. Câinele nu este cipat și va rămâne în custodia noastră până își va vindeca traumele cauzate de bătăile crunte pe care le-a încasat zi și noapte, bătăi pentru care atât noi cât și vecinii au suferit la auzul plânsetelor lui disperate. Actul acesta este unul de pură neglijență, realizat de un stăpân iresponsabil, care a ales să nu-și supravegheze animalul, iar acesta a ajuns pe mâinile unui dezaxat psihic, un profil pe care poliția îl avea în vedere de mult. De altfel, câinele este de o blândețe cum rar am întâlnit, nu a ripostat niciodată, nici măcar atunci când a fost lovit sub ochii noștrii, docil și iubitor, așa a rămas acest suflet pur în urma atrocităților pe care le-a suferit. Uneori, noi chiar nu merităm animalelele.

Așa că, fiți prudenți oameni buni, aveți grijă de animăluțele voastre că niciodată nu se știe pe mâinile cui pot ajunge.

Mulțumim încă odată lui Cosmin Manolache și soției lui pentru suport, dedicare și transport, Cristinei Sbîrnea pentru implicare și promptitudine și familiei Hladiuc pentru darurile minunate și grijă lor față de suflețelele noastre mici și blănoase! Sunteți minunați! ❤

Pe Emmy am primit-o colet, trimisa de undeva de prin Liteni. Ambalata intr-o cutie de carton, cu o pereche de pantaloni, si niste ziare.

Ni s-a spus ca nu poate merge, atat stiam.
Am zis ca poate-i rahitica, infometata sau lovita, insa dupa consultatii si radiografii aveam sa aflam ca are un handicap din nastere, si ca nu va mai merge niciodata. De fapt…n-a mers niciodata.

A crescut bine, si repede. Iar azi am pus-o pentru prima oara intr-un carut de imprumut. Caruciorul unui alt paralizat, caci unul asa mic fix pe masura ei de trei luni, nici nu exista. Nu stim ce-a fost azi in sufletul ei, n-a inteles de ce-i trebuie carut, dar mers din prima.

Iar noi am trait o alta lectie despre viata.
Despre dureri nespuse si asumate, resemnare, curaj, speranta si credinta!

Chipuri ce poarta suflete, si care vin pe lume doar pentru a cunoaste durerea, singuratatea, teama, frigul și foamea. Ne luptam cu morile de vant si nu se va sfarsi niciodata. Am obosit. Ne-am pierdut si optimismul, si speranta, si încrederea. Este un razboi pe care-l ducem în fiecare zi. Si pe care tot în fiecare zi il pierdem.

Mesajele despre pui curg zilnic. Primim poze cu pitici uscati de foame si umflati de viermi, iar mintile noastre stau in loc, caci nu mai avem unde sa-i bagam. Iar faptul ca vedem aceste imagini, ca undeva este nevoie de noi si de ajutor, si ca suntem neputinciosi, inseamna o presiune psihica enorma, si un consum sufletesc pe care-l inteleg doar cei carora le pasa.

Aseara au venit de pe un câmp cinci pui. Unul cu prolaps anal, cu intestinul gros iesit inafara si necrozat, operat, externat, si trimis in foster la Vicov. Tocmai la Vicov, caci in Suceava nu ne mai ajuta nimeni cu fostere. Ceilalti patru, uscati de foame si plini de capuse, cazati in curtea unui om batran din Ipotesti, unde trebuie sa mergem de doua ori pe zi sa-i hranim, si sa-i verificam. Cand avem noi timp, daca adapostul cu 300 de caini se trezeste dimineata si ne-asteapta?!

Luni salvasem un pui calcat de masina din fata de la Dom Polski, ambele membre posterioare rupte. Ieri a fost operat, azi externat, iar acum umblam cu el in masina pentru ca nu avem unde sa-l ducem. Daca-l bagam in adapost, il omoram de parvoviroza. A scapat cu viata dintr-un accident, la nici doua luni a rezistat unei anestezii si unei interventii chirurgicale, si-l omoram de parvo? Ceilalti pui ne sunt cazati in curtea unei doamne din Burdujeni. Am dus cate unul, doi, pana am ajuns la vreo 30. I-am improvizat un tarc, o mai ajutam cum si cu ce putem, insa mai mult de-atat nu mai poate nici femeia. A ajuns si acolo parvoviroza, caci a fost doar o chestiune de timp. Si incepem sa-i pierdem…..

In cateva clinici din oras avem internati zeci de pui muribunzi. Daca n-au parvoviroza, au bebesioza. Pui a caror vieti depind de firele perfuziilor, mult prea mici si slabi pentru a lupta cu boala, care se sting sub ochii nostri, si care ne fac la psihic 12/24. Pui care trebuie plimbati, dusi si adusi de la perfuzii, cazati, si de la capat. Cand avem timp?

Noi nu mai avem solutii pentru pui. Iar daca vom avea un surplus de cateva sute de lei, dupa ce vom fi platit toate datoriile pe la cabinete, vom mai organiza o campanie de sterilizari, este tot ceea ce putem face. Am mai facut campanii si anii trecuti, a fost bine si frumos, oamenii multumiti, noi impliniti, cainii sterilizati. Insa o campanie inseamna doar o picatura de apa intr-un ocean.

Pana nu vom avea sprijinul si implicarea autoritatilor, pana nu vor constientiza faptul ca NU ecarisajul, hinghereala si inghesuirea cainilor in adaposturi este solutia, ci STERILIZAREA IN MASA, pana nu vor exista campanii masive si obligatorii in toate satele din jurul Sucevei, si din poarta in poarta, luptam degeaba. Cu morile de vant, cu o plaga incurabila, cu mentalitati primitive, cu abandonul si cu noi insine. Si culmea, ironia sortii face ca in tot acest timp o Lege sa fie incalcata. Cea privind protectia animalelor, in care niste oameni destepti au scris inca din anul 2004 despre obligativitatea sterilizarii, despre abandon si sanctiuni.

Iar in tot acest timp, sute de pui vin pe lume in fiecare zi. Oare vin din greseala? Sau vin intr-o lumea gresita?

Câinii nimănui au rămas ai nimănui. Dacă până ieri le mai întrezăream chipurile, și le mai auzea plânsetele, acum n-o mai face nimeni. Căci oamenii s-au ascuns unii de alții, și de ei înșiși. Azi, de sărbătoare, parcă am tras clopotele interioare.

Fără cuvinte, fără ecou, și în liniștea fiecăruia dintre noi. Nu mai știm despre timp, despre zilele săptămânii. Iar liniștea în care ne-am adâncit devine uneori asurzitoare.

Aștepăm. Iar povara așteptării ce ne-apasă umerii este mai grea decât cea a lespezilor de râu. Incertitudinea naște în noi temeri pe care n-am crezut să le cunoaștem vreodată.

Iar ceea ce pare să ne clatine acum mai mult este de fapt teama născută în psihicului nostru, mai mare și mai contagioasă decât microbul care ne-a îngenunchiat.

Pandemia pare că despică apele. Despărțind esențialul vieții de tot ceea ce era de prisos. Dar soarele a răsărit. Copacii nasc muguri, pământul iarbă, se întorc păsările, iar frumusețea va salva lumea! Viață știe să meargă doar înainte, iar noi avem datoria s-o urmăm cu dragoste și credință!