Nu ai niciun produs în coș.

Contact

Măriței 727160

casaluipatrocle @ gmail.com

Castrarea sau sterilizarea animalelor de companie este un subiect sensibil pentru fiecare proprietar în parte. Decizia de a recurge la această procedură, considerată de rutină în mediul veterinar, este una foarte grea dar extrem de importantă din mai multe puncte de vedere.

Mulți oameni ezită și amână această procedură fie că se tem de anestezie, de orice intervenție chirurgicală în general, fie că nu se simt în stare să-și priveze animalul de dreptul natural de a se reproduce. Nu de puține ori am fost întrebați de ce recomandăm sterilizarea animalelor de companie și este o întrebare absolut normală, la care sperăm că răspundem cât mai cuprinzător în acest articol.

Înainte de a motiva importanța acestor proceduri, este necesar să înțelegem ce presupun acestea: sterilizarea femelelor și castrarea masculilor.

Sterilizarea / castrarea reprezintă actul chirurgical prin care sunt înlăturate organele sexuale feminine / masculine, respectiv ovarele (ovariectomia), uterul (ovariohisterectomia) sau testiculele (orhidectomia).

 

Ambele proceduri chirurgicale sunt efectuate în timp ce animalul se află sub efectul analgeziei și anesteziei generale. Vârsta recomandată de către medicii veterinari pentru o astfel de procedură depinde de specia, rasa (în special la căței), sexul și starea de sănătate a animalului în cauză. Majoritatea medicilor veterinari recomandă ca sterilizarea animalelor să fie efectuată la o vârstă fragedă, în jurul vârstei de 6 luni, însă această perioadă poate varia și între 4 luni și 1,5 ani, în funcție de fiecare caz în parte. Cel mai bun moment se stabilește în urma unui consult medical veterinar, în urma căruia medicul poate să recomande când ar fi cea mai potrivită perioadă pentru sterilizare/castrare.

Este mai important să previi decât să tratezi, de aceea este recomandat ca la femele să se efectueze operația de sterilizare înainte de primul ciclu de călduri. În primul rând fiindcă operația în sine are mult mai puține riscuri dacă este efectuată pe un organism tânăr, dar și pentru că, la vârste tinere, operațiile sunt mult mai rapide și cu efecte negative nule pe termen lung. În plus, avantajele asociate cu astfel de intervenții sunt multiple din mult mai multe puncte de vedere:Beneficiile aduse companionului tău:

Beneficiile aduse companionului tău:

  • Acesta va trăi o viață mai lungă și mai sănătoasă, fără a determina schimbări în comportamentul său;
  • Castrarea / sterilizarea reduce sau poate elimina o serie de probleme de sănătate, care pot fi dificile și / sau costisitoare de tratat;
  • Sterilizarea animalelor reduce semnificativ riscul de apariție a cancerului mamar, mai ales în situația în care cățeaua / pisica este sterilizată  înainte de primul ciclu de călduri și, de asemenea, elimină posibilitatea apariției problemelor medicale precum piometrul, cancerul uterin sau ovarian, perioade de călduri lungi și dese, gestații false sau nedorite, lactații nervoase;
  • Castrarea masculilor reduce posibilitatea apariției bolilor de prostată și elimină apariția cancerului testicular;

Beneficiile de care te poti bucura:

  • Previi vagabondajul și riscul de a-ți pierde animăluțul în urma bătăilor între masculi sau marcarea nedorită a teritoriului prin urinat;
  • Prietenul tău necuvântător va trăi o viață mai bună și mai sănătoasă;
  • Acesta va fi mai prietenos atât cu oamenii, cât și cu alte animale;
  • Prin eliminarea ciclului de călduri la cățele (care durează în medie 14 zile, de două ori pe an), acestea nu vor mai “murdări” mobila din casă, va dispărea comportamentul nervos și nu vor mai atrage masculi nedoriți în vecinătatea casei;
  • Animalele care nu sunt sterilizate au mai multe probleme de comportament și temperament decât cele care au fost sterilizate sau castrate;

Beneficiile aduse comunitatii:

  • Primăriile și Guvernul cheltuiesc sume mari pentru controlul câinilor nedoriți;
  • Montele iresponsabile sunt cauza principală a abandonului;
  • Adăposturile de animale din întreaga țară sunt suprasolicitate și suprapopulate de câini nedoriți sau abandonați;
  • Câinii vagabonzi și fără adăpost ajung în containerele de gunoi, urinează și defecă pe proprietăți publice sau private și sperie sau supără oameni care nu înțeleg suferința sau nevoile lor;

Costul unei astfel de intervenții este relativ scăzut dacă iei în considerare toate avantajele de care tu și companionul tău vă veți bucura pe parcursul vieții, fără grija bolilor sau a gestațiilor nedorite. Sterilizarea / castrarea animalelor de companie este responsabilitatea fiecărui proprietar în parte, iar aceasta trebuie făcută ținând cont de toate aspectele menționate.

Comunicarea cu noi este cea mai importantă în dezvoltarea armonioasă a companionului tău iubit. Vă stăm la dispoziție pentru orice nelămuriri aveți despre acest subiect postând un mesaj în casuța de mai jos.