Liceul cu program sportiv din Suceava

Viaţa unui animal e împărţită între a iubi şi a-i învăţa pe oameni să se iubească.” a afirmat cândva Radu Bădoiu. Astăzi vorbim despre experiența trăită la Liceul cu program sportiv din Suceava, la clasele cu învățământ primar. Copiii, inteligenți nevoie mare, cu mânuțele fluturânde pe sus, în căutare de răspunsuri, dar și determinați să le ofere. La invitația doamnei învățătoare Anca Darea, am pășit pentru prima dată miercuri (apoi vineri) în clasele frumos decorate care emanau fericire sinceră și pură de copil. Aproape că nu ne-a venit să credem că, unii pitici știau mai multe decât mulți adulți pe care i-am cunoscut.

Nu le erau străine conceptele de sterilizare, deparazitare internă/externă, știau cum ar trebui să procedeze atunci când întâpină o urgență de tip medical, ce ar trebui să facă când găsesc un animal accidentat, cum să-l abordeze și mai ales la cine să apeleze pentru a-l trata. Informația deja solidificată a fost reîmprospătată, dar nu memorată pentru prima dată. Și suntem mândrii, mândrii că au fost crescuți în spiritul empatiei și al compasiunii, mândrii că au parte de asemenea dascăli care se preocupă intens ca ei să învețe și altceva, în afara programei școlare, dascăli care caută să întreprindă numeroase activități interactive, de care cei mici să-și amintească tot timpul cu drag.

Este mandatoriu să le menționăm numele celor din urmă, fără de care, proiectul “Învață să mă iubești” din cadrul campaniei de sensibilizare și educare a elevilor cu privire la protecția animalelor nu ar fi putut străbate atâtea inimi și nu ar fi deschis atâtea minți: Ionuț Papuc (clasa pregătitoare), Cojocariu Raluca (clasa I), Anca Darea (clasa a II-a), Ciurariu Alina (clasa a III-a), Tamba Bogdan (clasa a IV-a).

Și cum eforturile semnificative sunt răsplătite pe măsură, am primit daruri pentru cei despre care le-am vorbit. Copiii au adunat saci întregi de hrană pentru animale: conserve, bobițe, treats-uri, înțelegând că blănoșii nu sunt doar responsabilitatea noastră, ci a tuturor, căci nu au ales ei să treacă prin atâta suferință de pomană și nici nu au cerut să fie născuți. Cuvintele sunt de prisos, mulțumirile noastre nu valorează atât de mult în comparație cu bucuria pe care ei o resimt atunci când trecem pragul adăpostului încărcați cu bunătăți. Vă mulțumim, în numele lor, al celor care nu pot să vă vorbească, dar vă pot arăta, printr-o simplă privire și o apropiere caldă, toată recunoștința lumii! Mulțumim Blanaru Andrei că nu ne-ai uitat nici de data asta!