Prințul care nu știe a fi cerșetor!

Odiseea câinilor de rasă continuă! A celor născuți cu sânge albastru pentru a ajunge în stradă! Samsarii de câini au ieșit pe plus, clienții și-au făcut moftul, iar câinii rămân singurii care nu înțeleg de ce!

Azi avem un cocker spaniel. Veritabil.
Fără cip, și fără o bucată dintr-un picior posterior. Abandonat și găsit prin Capu Codrului, Păltinoasa. Umbla din poartă în poartă, sperând să găsească una deschisă. Cerșind mâncare, afecțiune, înțelegere, orice. Și un om care să-i explice de ce.

Cândva a fost prințul unei familii. Acum a ajuns un cerșetor. Și un boschetar, ca toți ceilalți. Drama câinilor de rasă abandonați nu se prea poate pune în cuvinte. Ei nu poartă nici o vină, decât aceea de a fi venit pe lume dintr-o cățea ostenită și înmulțită pentru bani. Învătați cu binele, cu canapeaua și cu fițele, apoi aruncați în junglă. Cei născuți pe stradă sunt golani. Știu ce-i lupta pentru supraviețuire, știu unde să caute un colț de pâine, de unde să fure o găină, și unde să-și adăpostească trupurile de ger! Dar cei cu sânge albastru, crescuți cu termostat și cu Royal, cum se descurcă când sunt aruncați în drum? Acum, în pragul iernii?

Românii sunt snobi prin definiție și născare. După poveștile ultimilor doi bichoni salvați, și după pledoariile despre snobismul dorinței de a avea un câine de rasă, am continuat să primim sute de mesaje din partea unora care insistă ca vor un bichon. În timp ce sute și mii de câini ai nimănui încep să se stingă de frig și foame în pragul unei ierni care nici măcar n-a început. Nu ne mai facem bine. Nu știm să citim nici rândurile, nici printre ele. Norocel va rămâne la noi până-i vom găsi omul. Cu păr dalb în barbă și cu ochii triști! Căci s-a născut prinț, și nu știe a fi cerșetor! Încheiem întrebându-i, v-a trebuit câine de rasă, așa-i?

Viața iși va urma pașii, iar noi ne vom lăsa conduși de ea cu dragoste și credință! Cu drag, Roxana!