Radiografii despre suflete
E trecut de miezul nopții și-ți scriu acum când e liniște. Suntem doar noi două. Eu și cu tine, România mea! Azi e ziua ta. Și te vor sărbători cu parade, cu tancuri și elicoptere, cu fasole și ciolan. Îți vor cânta în strune și te vor pomeni, iți vor striga numele și-ți vor flutura drapele. Azi își vor aminti de tine.
Aici m-am născut. Aici am învățat să cresc și să iubesc. Și aici m-am întors de fiecare dată când am plecat. Căci pământul tău știe a chema înapoi cu sete și dor, chiar de-i gol și sterp, vândut, furat, crăpat sau plini de ciulini. De ziua ta ți-aș obloji rănile, ți-aș vindeca neputințele și te-aș învăța drumul înapoi spre casă. Căci pare că și tu te-ai rătăcit. Apoi, după ce te vei întoarce, îți voi spune cât ești de frumoasă și cât de mult te iubesc!
Noi, o mână de oameni, am ales să avem grijă de animalele tale, România Mea! Căci ele-s atât de multe, iar brațele care luptă pentru ele atât de puține. Nu ne mai ajunge timpul și viața să ajutăm, să vindecăm și să le punem dragoste pe răni. Și există atâta iubire de dăruit cât să oferi fiecăruia în parte și tot nu se termină. Animalele tale sunt multe și singure. Câțiva dintre copiii tăi se opresc să le mângâie, să le acopere rănile și să le găsească o casă. Dar tot nu-i bun. Căci aroganța supremă ne răsună în urechi ca un blestem: ‘Dar bătrânii și orfanii n-au ce mânca și voi cheltuiți bani pe câini!’ Noi, mâna asta de oameni care am ales să muncim printre picioare lor, nu suntem responsabili pentru toate păcatele lumii. Pentru copii și bătrâni luptă statul tău. Luptă sistemul și alte ONG-uri. Iar dacă durerea de printre animale ar fi mai puțină și dacă ne-ar mai rămâne o oră din zi, am lupta și pentru oameni. Căci în viață asta trebuie să porți o luptă cinstită indiferent de frontul și dușmanii pe care ți-i alegi. Fie că o faci pentru oameni sau animale, pentru pământurile părăginite care te cheamă acasă, pentru pădurile care plâng sub drujbe și topoare sau pentru apele tale limpezi. Luptați pentru ce vreți! Dar luptați pentru ceva! Pentru o lume mai bună! Iar voi, cei care ne întrebați de ce purtăm acestă bătălie, voi pentru ce luptați? Dacă nu luptați pentru ceva, n-aveți dreptul să alegeți ce facem noi cu timpul nostru pe pământ. Iar dacă luptați pentru ceva, n-o să ne poticniți drumul căci știți cât de greu este a bătători poteca unui nou început. Noi n-o să vă judecăm niciodată. Căci împreună luptăm pentru tine, România Mea!
De ziua ta îți vor aprinde milioane de beculețe pe milioane de lei. Poate nu vor uita să aprindă și luminile din suflete. Îți vor rosti poezii. Și vor suspina că vor o Românie ca Afară. Știm că te avem, dar ne purtăm cu tine de parcă ai aparține dușmanilor noștri. Ce-ți doresc de ziua ta? Sa-ți vindeci oamenii de dezumanizare. Pe cei flămânzi de bani învață-i că există și foamea de mâncare. Celor flămânzi de mâncare scoate-le în cale oameni care sa-i pună la masă. Celor care nu le mai ajunge, învață-i despre omenie. Măcar azi fiii și fiicele tale să-și pună inimile împreună și să tragă la aceeași căruță. Să te aducă înapoi acasă din zările în care te-ai risipit. Să te ridice înapoi în picioare. Să-ți pună apă la rădăcini. Să te spele de praf și de păcate.
Iar conducătorilor tăi dă-le înțelepciune! Să te iubească și să te respecte ca pe o Mamă! Iar azi când îți rostesc Crezul și te îndeamnă să te deștepți, s-o facă cu lacrimi în ochi, cu pielea de găină, cu speranță și emoție, cu credință și cu Dumnezeu! Și să-și amintească clipa în care au jurat cu mâna pe Cartea Sfântă să te apere!
Cu măștile pe chipuri, dar nu și pe suflete, hai să ne-aducem România înapoi acasă! Să-i desenăm pe cer un curcubeu! Să-i pupăm mâinile crăpate și să-i cerem iertare! Căci numai una avem! Și s-o iubim atât de mult, încât să ne dăm și viața pentru ea!
Viața iși va urma pașii, iar noi ne vom lăsa conduși de ea cu dragoste și credință! Cu drag, Roxana!
