Nu ai niciun produs în coș.

Contact

Măriței 727160

casaluipatrocle @ gmail.com

Toby

9
Distribuie:
Status Adoptie
Adoptat
Oferit spre adoptie

Caracteristici:

Sex: Masculin
Vârstă: 2
Vaccinat: Da
Deparazitat: Da
Sterlizat: Da
Talie:
Handicap: Minor
Particularități: Blând

Despre

Din adăpost nu se prea adoptă, ăsta este adevăratul, unul crunt cu care ne confruntăm. Dacă se intenționează să se adopte, se cer pui, iar disponibilitatea la noi este redusă din cauza virusului care ne macină puii, dar și sufletele sau bichoni, pechinezi, husky sau alte rase. Nu avem, o spunem și o să o tot repetăm, nu avem câini de rasă-n adăpost! Doar vagabonzi, cu sufletele mari și inimile pline de bucurie, gata să-și dedice viața în totalitate omului care-i va lua acasă, să crească, să evolueze, să îmbătrânească alături de el.

Toby este și el un câine vagabond care hoinărea pe străzile Berchideștiului (Suceava), dar care a avut ghinionul de a da peste un șofer prea grăbit, prea neglijent, prea egoist, care după ce l-a călcat, l-a lăsat și-n mijlocul drumului, poate-l calcă și cel din urmă, să-i curme suferința, cel din urmă însă, a fost altfel. Un om bun, cu suflet de aur a oprit în dreptul lui Toby și, nu a ezitat. L-a pus în mașină și ne-a contactat, l-a transportat la un cabinet veterinar și după ce l-a lăsat acolo, urmând să ajungă în grija noastră, s-a interesat de el (lucru extrem de important pentru noi, pentru munca noastră). Omul care putea să treacă la fel de indiferent precum cel care l-a izbit, a luat atitudine și, împreună am reușit să-i salvăm viața. Implicare din partea oamenilor, suport medical, grijă și atenție de la noi, ingredientele unei rețele de succes, finalizate cu bucuria sinceră a unui patruped, fericit că e în viață.

În urma consultului medical efectuat de îndată ce câinele a fost transportat la Suceava, s-a constat următorul diagnostic: fractură pelviană și leziune a gâtului femural. Nu a necesitat o operație chirurgicală, motiv pentru care recomandarea ce-l viza pe Toby a fost repaus. Nu a avut voie să facă mișcare, să fugă, să se ridice din coșuleț, iar el a respectat cu strictețe cele recomandate, iar după o lungă perioadă de stat și așteptat să se facă bine, a ieșit din nou la soare și tare bucuros a mai fost.

Cu multă speranță-n suflet încercăm să-l promovăm și pe el pentru adopție, poate poate s-o găsi cineva care se va îndrăgosti de frumusețea și blândețea lui. Despre Toby vă mai spunem următoarele:

 Este un mascul în vârstă de 2 ani, de talie medie (~47cm).
  Este un câine extrem de cuminte, de blând atât cu adulții cât și cu copiii.
  Este activ, în limitele impuse de starea lui de sănătate, căci Toby a rămas cu un hadicap după toate cele întâmplate, șchiopătează.
  Este extrem de sociabil cu ceilalți câini ai adăpostului indiferent de talia, sexul sau vârsta lor.
  Este potrivit pentru viața la curte, însă după câte a îndurat, ne-ar plăcea să-l vedem liber, nu închis într-un țarc sau limitat într-un lanț, așadar excludem aceste posibilități.
  Este deparazitat intern și extern, vaccinat complet și urmează să fie sterilizat (pleacă acasă gata sterilizat dacă avem vreo solicitare pentru el).

Galerie foto

Dacă doriți să adoptați un câine din adăpostul nostru, vă invităm mai întâi să completați următorul chestionar.

Dureaza doar 2 minute!

Care este scopul chestionarului? De ce trebuie să îl completez?

Chestionarul reprezintă primul pas în vederea adopției și modalitatea prin care încercăm să vă cunoaștem și să ne asigurăm că blănoșii noștri ajung în familii iubitoare și mai ales responsabile. (ATENȚIE: Nu luăm în considerare răspunsuri monotone de tipul ‘’Da” sau “Nu’’).

Completează chestionarul de mai jos - Etapa 1 din 4
Vârsta dvs este.: 10

Rugăm să citiți cu atenție câteva dintre obligațiile la care vă angajați ca și adoptator: 

Datele dvs. de contact, așa cum vor fi menționate în contractul de adopție (nume, prenume, vârsta, nr. telefon și adresa la care doriți să locuiască animalul adoptat). 

  1. Să asigurați animalului donat de către noi un trai decent, lipsit de stres, aspect ce se traduce prin: apă și mâncare nelimitată, un loc confortabil în care să doarmă, libertate de mișcare, posibilitatea de a-și manifesta trăsăturile (de câine) în liniște. 
  2. Să asigurați tratament veterinar calificat în caz de vătămare sau boală. 
  3. Să asigurați deparazitările lunare și vaccinarile anuale. 
  4. Să NU bruscați, să NU maltratați, să NU pedepsiți animalul. În cazul în care intervin probleme comportamentale aveți obligația de a vă adresa asociației noastre sau unui dresor calificat. 
  5. Să NU abandonați sub nicio formă animalul dacă realizați că nu corespunde standardelor dvs. 
  6. Să NU înstrăinați animalul decât anunțând în prealabil donatorul, respectiv asociația noastră, iar acest lucru se va efectua NUMAI cu acordul nostru. 
  7. Să anunțați asociația în cazul în are schimbați domiciliul animalului și dacă vă schimbați datele de contact- nr. de telefon pentru a putea menține în continuare legătura cu dvs. 
  8. Să luați măsuri pentru sterilizarea animalului la vârsta potrivită dacă acest lucru nu a fost efectuat deja de către asociația noastră.
  9. Să anunțați asociația în termen de 24h în cazul pierderii sau decesului animalului adoptat. 
  10. Să returnați asociației animalul dacă NU vă mai permiteți să îl îngrijiți, dacă vă mutați și nu-l puteți lua cu dvs., dacă nu relaționați bine cu el, dacă nu este compatibil cu familia dvs. și/sau dacă nu sunteți mulțumit de el.
  11. Să permiteți asociației vizitarea animalului, cu anunțare prealabilă, la solicitarea asociației în scopul verificării condițiilor asigurate animalului adoptat și a stării acestuia. 
  12. În cazul nerespectării prevederilor și obligațiilor stipulate atât în acest chestionar cât și în contractul de adopție semnat ulterior de către adoptator, asociația noastră își rezervă dreptul de a confisca animalul donat 
  13. Vă mulțumim pentru timpul acordat parcurgerii chestionarului nostru!
ro_RORomanian