Nu ai niciun produs în coș.

Contact

Măriței 727160

casaluipatrocle @ gmail.com

Snoopy

3
Distribuie:
Status Adoptie
Adoptat
Oferit spre adoptie

Caracteristici:

Sex: Masculin
Vârstă: 5
Vaccinat: Da
Deparazitat: Da
Sterlizat: Da
Talie: Mica
Handicap: Nu
Particularități: Prietenos

Despre

Snoopy a fost preuat ca urmare a unei sesizări pentru condiții de trai improprii. Toată viața lui a fost ținut în lanț, fără cușcă, în ploaie, zăpadă, viscol sau soare arzător. Stăpânii nu puneau preț pe viața lui, așa că am ales să-l aducem la noi. Aici s-a adaptat cu rapiditate vieții de adăpost și implicit colectivității în care trăiește. E bucuros pentru că primește mâncare de două ori pe zi, că este mângâiat, că are companioni de joacă și nu în ultimul rând pentru că lanțul prea strâns nu-l mai sugrumă și nu-i limitează libertatea.

Ne-am propus să îi căutăm o familie opozantă celei pe care a avut-o, una care să nu-l țină în lanț, să-l hrănească corespunzător și să-i asigure îngrijirile medicale aferente. Despre Snoopy vă spunem următoarele:

 

Este un mascul în vârstă de 5 ani, de talie mică-medie (~38cm).
Este cuminte, prietenos, voios și jucăuș.

Sociabil cu alți căței, dar și cu copiii.

Este potrivit pentru viața la curte întrucât îi place să exploreze, să se joace, să alerge.

Are codița scurtă de la naștere.

Este deparazitat intern și extern, vaccinat și sterilizat.

 

❤️ Distribuie și tu povestea lui!

Galerie foto

Dacă doriți să adoptați un câine din adăpostul nostru, vă invităm mai întâi să completați următorul chestionar.

Dureaza doar 2 minute!

Care este scopul chestionarului? De ce trebuie să îl completez?

Chestionarul reprezintă primul pas în vederea adopției și modalitatea prin care încercăm să vă cunoaștem și să ne asigurăm că blănoșii noștri ajung în familii iubitoare și mai ales responsabile. (ATENȚIE: Nu luăm în considerare răspunsuri monotone de tipul ‘’Da” sau “Nu’’).

Completează chestionarul de mai jos - Etapa 1 din 4
Vârsta dvs este.: 10

Rugăm să citiți cu atenție câteva dintre obligațiile la care vă angajați ca și adoptator: 

Datele dvs. de contact, așa cum vor fi menționate în contractul de adopție (nume, prenume, vârsta, nr. telefon și adresa la care doriți să locuiască animalul adoptat). 

  1. Să asigurați animalului donat de către noi un trai decent, lipsit de stres, aspect ce se traduce prin: apă și mâncare nelimitată, un loc confortabil în care să doarmă, libertate de mișcare, posibilitatea de a-și manifesta trăsăturile (de câine) în liniște. 
  2. Să asigurați tratament veterinar calificat în caz de vătămare sau boală. 
  3. Să asigurați deparazitările lunare și vaccinarile anuale. 
  4. Să NU bruscați, să NU maltratați, să NU pedepsiți animalul. În cazul în care intervin probleme comportamentale aveți obligația de a vă adresa asociației noastre sau unui dresor calificat. 
  5. Să NU abandonați sub nicio formă animalul dacă realizați că nu corespunde standardelor dvs. 
  6. Să NU înstrăinați animalul decât anunțând în prealabil donatorul, respectiv asociația noastră, iar acest lucru se va efectua NUMAI cu acordul nostru. 
  7. Să anunțați asociația în cazul în are schimbați domiciliul animalului și dacă vă schimbați datele de contact- nr. de telefon pentru a putea menține în continuare legătura cu dvs. 
  8. Să luați măsuri pentru sterilizarea animalului la vârsta potrivită dacă acest lucru nu a fost efectuat deja de către asociația noastră.
  9. Să anunțați asociația în termen de 24h în cazul pierderii sau decesului animalului adoptat. 
  10. Să returnați asociației animalul dacă NU vă mai permiteți să îl îngrijiți, dacă vă mutați și nu-l puteți lua cu dvs., dacă nu relaționați bine cu el, dacă nu este compatibil cu familia dvs. și/sau dacă nu sunteți mulțumit de el.
  11. Să permiteți asociației vizitarea animalului, cu anunțare prealabilă, la solicitarea asociației în scopul verificării condițiilor asigurate animalului adoptat și a stării acestuia. 
  12. În cazul nerespectării prevederilor și obligațiilor stipulate atât în acest chestionar cât și în contractul de adopție semnat ulterior de către adoptator, asociația noastră își rezervă dreptul de a confisca animalul donat 
  13. Vă mulțumim pentru timpul acordat parcurgerii chestionarului nostru!
ro_RORomanian