Caracteristici:
Despre
Are doar 6 ani și numeroase probleme de sănătate pentru care a fost preluatăși adusă-n adăpostul nostru. “Rory” a fost diagnostricată cu numeroase tumori. Acestea din urmă nu par să îi afecteze calitatea vieții, căci ea a rămas un câine vesel și prietenos cu toată lumea, unul ce caută în permanență prezența și atenția oamenilor.
Ne-am hotărât să-i facem și ei un album pentru adopție, merită indiferent de care sunt șansele la o adopție responsabilă, un astfel de câine cuminte și binevoitor trebuie promovat, arătat tuturor căci ne mândrim cu el, așa bolnăvior, dar optimist cum este. Despre Rory vă spunem următoarele:
Este o femelă în vârstă de 6 ani, de talie mică (~37cm), este micuță, dar lung.
Este foarte cuminte, prietenoasă cu absolut toți oamenii, dar și cu cei mici.
Este sociabilă cu alți câini indiferent de talia, vârsta sau temperamentul lor.
Este activă atât cât îi permite starea sa de sănătate.
Este voioasă tot timpul, caută să-și petreacă timpul în compania cuiva, iar atunci când se află printre oameni, problemele sale parcă dispar, iar ea devine mai fericită ca oricând.
Este deparazitată intern și extern, vaccinată complet, sterilizată.
Zâmbetul și ochii săi dulci ți-au furat privirea? Ai vrea să o ai lângă tine mereu, să-ți însenineze zilele anoste?
Ajută și tu cu Hrană sau servicii veterinare
Donează vaccinarea unui câine
50,00 leiRoyal Canin Veterinary Canine Dental Hrană uscată
24,00 lei - 280,00 lei
Dacă doriți să adoptați un câine din adăpostul nostru, vă invităm mai întâi să completați următorul chestionar.
Dureaza doar 2 minute!
Care este scopul chestionarului? De ce trebuie să îl completez?
Chestionarul reprezintă primul pas în vederea adopției și modalitatea prin care încercăm să vă cunoaștem și să ne asigurăm că blănoșii noștri ajung în familii iubitoare și mai ales responsabile. (ATENȚIE: Nu luăm în considerare răspunsuri monotone de tipul ‘’Da” sau “Nu’’).
Rugăm să citiți cu atenție câteva dintre obligațiile la care vă angajați ca și adoptator:
Datele dvs. de contact, așa cum vor fi menționate în contractul de adopție (nume, prenume, vârsta, nr. telefon și adresa la care doriți să locuiască animalul adoptat).
- Să asigurați animalului donat de către noi un trai decent, lipsit de stres, aspect ce se traduce prin: apă și mâncare nelimitată, un loc confortabil în care să doarmă, libertate de mișcare, posibilitatea de a-și manifesta trăsăturile (de câine) în liniște.
- Să asigurați tratament veterinar calificat în caz de vătămare sau boală.
- Să asigurați deparazitările lunare și vaccinarile anuale.
- Să NU bruscați, să NU maltratați, să NU pedepsiți animalul. În cazul în care intervin probleme comportamentale aveți obligația de a vă adresa asociației noastre sau unui dresor calificat.
- Să NU abandonați sub nicio formă animalul dacă realizați că nu corespunde standardelor dvs.
- Să NU înstrăinați animalul decât anunțând în prealabil donatorul, respectiv asociația noastră, iar acest lucru se va efectua NUMAI cu acordul nostru.
- Să anunțați asociația în cazul în are schimbați domiciliul animalului și dacă vă schimbați datele de contact- nr. de telefon pentru a putea menține în continuare legătura cu dvs.
- Să luați măsuri pentru sterilizarea animalului la vârsta potrivită dacă acest lucru nu a fost efectuat deja de către asociația noastră.
- Să anunțați asociația în termen de 24h în cazul pierderii sau decesului animalului adoptat.
- Să returnați asociației animalul dacă NU vă mai permiteți să îl îngrijiți, dacă vă mutați și nu-l puteți lua cu dvs., dacă nu relaționați bine cu el, dacă nu este compatibil cu familia dvs. și/sau dacă nu sunteți mulțumit de el.
- Să permiteți asociației vizitarea animalului, cu anunțare prealabilă, la solicitarea asociației în scopul verificării condițiilor asigurate animalului adoptat și a stării acestuia.
- În cazul nerespectării prevederilor și obligațiilor stipulate atât în acest chestionar cât și în contractul de adopție semnat ulterior de către adoptator, asociația noastră își rezervă dreptul de a confisca animalul donat
- Vă mulțumim pentru timpul acordat parcurgerii chestionarului nostru!