Caracteristici:
Despre
Povestea lui Azorel v-am făcut-o cunoscută încă de la momentul preluării.
Astăzi însă, ne propunem să căutăm o familie pertinentă pentru acesta.
A fost abandonat lângă drumul mare și lăsat să se descurce printre mașini.
Debusolat fiind, n-a știut să se ferească de pericole și a nimerit chiar sub roțile unui autoturism. Norocul lui a fost că doi participanți la trafic l-au observat cum se târâia, au încetinit în dreptul său și au căutat soluții pentru a-l ajuta. Așa a ajuns la noi, din vorbă-n vorbă, oamenii căutând o asociație care să-și asume cazul.
Au fost suficient de amabili încât să-l ducă la veterinar, să-l țină în poziția corectă la radiografie și să-l asiste pe tot parcursul stabilirii unui diagnostic concret. Rezultatele obținute la examenele radiologice efectuate nu au fost deloc îmbucurătoare nici pentru micuț, dar nici pentru noi: fracturi la nivelul bazinului, femurului și unuia dintre genunchi. Asupra ultimelor două fracturi s-a intervenit chirurgical, încercându-se remedierea ambelor probleme sub efectul aceleiași anestezii.
Dar din păcate, nu toți cățeii se recuperează la fel de bine! Deși Azorel al nostru a tot fost pe la controale și recontroale, piciorul său rămâne în continuare o problemă. Nu-l folosește, nu calcă pe el cum trebuie, nu se sprijină în el atunci când se odihnește. E ca un ciot care-i atârnă ca o extensie – complet nefuncțional.
N-am avut curajul de a i-l amputa și nici n-a fost necesar până acum, dar privim problema cu scepticism pe viitor.
Cu toate acestea, acest suflețel pufos are nevoie de o familie doar a lui. Chiar de suferă de o dizabilitate, șansele lui la adopție ar trebui să fie aceleași ca ale unui câine sănătos din punct de vedere clinic. Iar cine știe să integreze diferențele în viață și nu să le condamne, îl va lua în considerare pe Azorel ca viitor companion de viață!
Alte câteva detalii:
🐾 Mascul, născut în luna a 5-a, 2023, de talie medie – 40, 42cm.
🐾 Foarte calm, blând, prietenos și iubitor.
🐾 Potrivit pentru viața la curte sau apartament la parter/etaje inferioare (ca să nu alerge ca la maraton pe scări de câteva ori pe zi).
🐾 Grijuliu, atent în preajma copiilor.
🐾 Sociabil cu alți căței și (probabil) neproblematic în contact cu pisicile.
🐾 Atenție – piciorul din stânga – spate, nefuncțional‼
🐾 Deparazitat intern/extern, cu schema de vaccinare finalizată, va fi castrat în curând.
Ajută și tu cu Hrană sau servicii veterinare
Dacă doriți să adoptați un câine din adăpostul nostru, vă invităm mai întâi să completați următorul chestionar.
Dureaza doar 2 minute!
Care este scopul chestionarului? De ce trebuie să îl completez?
Chestionarul reprezintă primul pas în vederea adopției și modalitatea prin care încercăm să vă cunoaștem și să ne asigurăm că blănoșii noștri ajung în familii iubitoare și mai ales responsabile. (ATENȚIE: Nu luăm în considerare răspunsuri monotone de tipul ‘’Da” sau “Nu’’).
Rugăm să citiți cu atenție câteva dintre obligațiile la care vă angajați ca și adoptator:
Datele dvs. de contact, așa cum vor fi menționate în contractul de adopție (nume, prenume, vârsta, nr. telefon și adresa la care doriți să locuiască animalul adoptat).
- Să asigurați animalului donat de către noi un trai decent, lipsit de stres, aspect ce se traduce prin: apă și mâncare nelimitată, un loc confortabil în care să doarmă, libertate de mișcare, posibilitatea de a-și manifesta trăsăturile (de câine) în liniște.
- Să asigurați tratament veterinar calificat în caz de vătămare sau boală.
- Să asigurați deparazitările lunare și vaccinarile anuale.
- Să NU bruscați, să NU maltratați, să NU pedepsiți animalul. În cazul în care intervin probleme comportamentale aveți obligația de a vă adresa asociației noastre sau unui dresor calificat.
- Să NU abandonați sub nicio formă animalul dacă realizați că nu corespunde standardelor dvs.
- Să NU înstrăinați animalul decât anunțând în prealabil donatorul, respectiv asociația noastră, iar acest lucru se va efectua NUMAI cu acordul nostru.
- Să anunțați asociația în cazul în are schimbați domiciliul animalului și dacă vă schimbați datele de contact- nr. de telefon pentru a putea menține în continuare legătura cu dvs.
- Să luați măsuri pentru sterilizarea animalului la vârsta potrivită dacă acest lucru nu a fost efectuat deja de către asociația noastră.
- Să anunțați asociația în termen de 24h în cazul pierderii sau decesului animalului adoptat.
- Să returnați asociației animalul dacă NU vă mai permiteți să îl îngrijiți, dacă vă mutați și nu-l puteți lua cu dvs., dacă nu relaționați bine cu el, dacă nu este compatibil cu familia dvs. și/sau dacă nu sunteți mulțumit de el.
- Să permiteți asociației vizitarea animalului, cu anunțare prealabilă, la solicitarea asociației în scopul verificării condițiilor asigurate animalului adoptat și a stării acestuia.
- În cazul nerespectării prevederilor și obligațiilor stipulate atât în acest chestionar cât și în contractul de adopție semnat ulterior de către adoptator, asociația noastră își rezervă dreptul de a confisca animalul donat
- Vă mulțumim pentru timpul acordat parcurgerii chestionarului nostru!